Într-o lume în care jucării se găsesc peste tot, la un click distanță, MORMI vine cu propunerea unor jucării originale, educative și funcționale.
În spatele MORMI sunt doi părinți, Patrick Moraras și Mirela Vlad, designeri pasionați, care și-au propus să realizeze jucării și materiale educative originale.
Fiind realizate manual, din atelierul MORMI, prind viață un număr mic spre mediu de produse. Jucăriile și materialele educative sunt realizate manual, din lemn, vopsite cu lacuri ecologice pe bază de apă care respectă normele de siguranță ale Uniunii Europene.
Pasiunea pentru design și dorința de a le oferi copiilor jucării smart și originale care să le dezvolte inteligența și creativitate le-a adus celor doi parteneri și premii la concursurile/expozițiile de design naționale și internaționale.
Jocul de echilibru Acrobații a fost premiat la Festivalul de Design BigSEE Ljubljana 2019 și expus la Selecția oficială în: Romanian Design Week 2019, Cluj Design Days și Timișoara Design Days.
Una dintre principalele frustrări ca părinte e achiziția de jucării care ajung uitate sau de care copilul se plictisește după câteva minute.
Ownerii MORMI au creat jucării din lemn, care să dezvolte capacitatea de atenție și concentrare a copiilor. Designul și tema jucăriilor a fost inspirată atât de fiica celor doi fondatori MORMI cât și de feed-back-ul primit de la părinții copiilor care au beneficiat de jucăriile create de ei.
Principalul avantaj al jucăriilor MORMI este acela că ele rămân interesante în timp pentru copil și uneori și pentru părinți. Pe măsură ce copilul crește, poate să folosească materialele într-un mod mai complex. Spre exemplu setul puzzle cu țările lumii poate fi folosit atât de preșcolari, pentru a învăța despre țări și continente, dar și de către școlarii mai mari pentru a aprofunda conceptele de geografie. Copiii învață prin joacă, sunt stimulați să găsească soluții pentru a găsi locul corect al fiecărei țări (piesă de puzzle), își antrenează atenția și spiritul de observație. Joaca poate deveni mai aprofundată prin asocierea țărilor cu steagurile Europei.
Se știe că cei mici adoră să care sau să împingă cărucioare, jucării uriașe și alte obiecte grele. Designerii MORMI au creat o variantă sănătoasă pentru nevoia copiilor de a căra/împinge obiecte: Roaba Lup. Roaba mai poate fi folosită și ca „vehicul” de transport al jucăriilor la locul lor.
Prezentă în expozițiile Romanian Design Week 2016 și Sfântu Gheorghe Design Week 2016
Cutia ferecată și Cubul Ferecat sunt două jucării create de MORMI care o să capteze atenția celor mici ore bune pentru a deschide toate încuietorile. Copiii vor petrece ore în şir descoperind cum funcționează fiecare încuietoare. După ce îi vor fi dibuit toate secretele, îl vor transforma în ascunzătoarea preferată, colţ al imaginaţiei şi al jocului de rol, loc secret de păstrat mici obiecte şi jucării.
Stimulează înţelegerea relaţiilor cauză–efect şi interior–exterior, dezvoltă abilitățile motorii fine şi cu siguranţă îi va ajuta pe cei mici să se adapteze ușor la obiectele din lumea celor mari. Lucrate manual din lemn, fără plastic, fără luminiţe sau zgomote stridente, Cubul și Cutia Ferecată nu au nevoie de baterii pentru funcţionare.
Orașul Înverzit îi invită pe cei mici să-și construiască un mic oraș cu plante și flori pentru a le dezvolta conștiința unui mediu natural în jur. Suporturile din lemn pentru plante au forme de blocuri și case, plantele pot fi udate și astfel copiii învață să fie responsabili udându-le și îngrijindu-le. Orașul înverzit este un exemplu de jucărie funcțională, conectată la viața practică, se poate folosi atât ca jucările cât și ca decor.
Pentru iubitorii de board games avem o veste bună. MORMI în colaborare cu Mihai Irimescu (profesor de Game Design la UAUIM) au construit primul board game din lemn: Obstacole, o combinație de șansa și strategie cu succes instantaneu la orice varsta, începând cu 4 ani.
Abilitățile muzicale nu au fost uitate! În colaborare cu pianista de renume mondial Mădălina Pașol, MORMI a manufacturat un puzzle inovator: PIANINO. Cu un design original, Pianino este un joc de lemn cu clape și jetoane. Pianino are la bază claviatura pianului în care sunt inserate portativul și principalele note muzicale în Cheia Sol și Cheia Fa. Prin asocierea dintre notație și reprezentarea grafică a notelor, copiii învață locul acestora pe portativ. Prin completarea jocului de tip puzzle, mai exact a notelor muzicale direct pe clapele pianului se învață cu precizie fiecare notă și cărei clape îi este atribuită.
Micii exploratori pasionați de stele au la dispoziție puzzle-ul din lemn Constelații în două variante. Recomandat de la 6 ani în sus, puzzle-ul Constelații este gândit și atât pentru cei mici, cât și pentru adolescenți și adulții. Cele două variante au grade diferite de dificultate: conținând 17 piese, în care sunt reprezentate doar constelațiile vizibile tot timpul anului, și una cu dificultate crescută, ce conține 47 piese cu toate constelațiile vizibile în emisfera nordică, în fiecare anotimp și tot timpul anului.
În gama MORMI mai găsiți: Jocuri de Memorie, Cutie Luminoasă în două formate (cu accesorii Tava cu Nisip), Hărți Puzzle cu toate continentele, Geoboards și lista crește în fiecare an. Vezi colecția fascinantă MORMI aici.
Spuneți-ne, într-un comentariu la acest articol, părerea voastră despre produsele MORMI :)
Articol redactat în colaborare cu: Urcăm împreună / Anamaria Budai